Venim pe rand plecam pe sarite

Azi m-am trezit in plansete si jale. Am  mers la geam sa vad ce se intampla si am vazut oameni imbracati in negru care plangeau. Cineva a murit la noi in bloc, cred ca era o persoana tanara pentru ca erau tineri cei care plangeau, sa fie la liceu sau facultate. Desi nu stiu cine este acea persoana care a murit, imi pare rau si sper ca Dumnezeu sa aiba grija de sufletul sau.
Cand cineva moare, ne pare rau, suntem tristi dar oare pentru cine ne pare rau, pentru cine simtim tristetea? Pentru acea persoana care a murit sau pentru noi ca nu o mai putem vedea? Pentru familie ca a pierdut pe cineva drag?
Moartea face parte din viata si ar trebui tratata altfel pentru ca pana la urma viata isi urmeaza cursul si nu ai cum sa o opresti! Cand voi muri vreau sa fiu incinerata! Si mai vreau ca toti sa se imbrace in alb si sa nu planga! Nu vreau sa li se faca rau, vreau sa se gandeasca la ei, ca traiesc, sa constientizeze ca nu  mai pot face nimic si plansul nu isi are rostul. Sa isi aduca aminte de clipele frumoase petrecute alaturi de mine si din cand in cand sa isi aduca aminte de mine, persoana care am fost. Poate sunt absurda insa asta e dorinta mea.
Dar nu despre asta vroiam sa va vorbesc. Stiti voi acea prezentare in power point care spune ca viata e ca un vagon de tren? Venim pe rand, plecam pe sarite, unii intra in viata noastra fara sa intrebe altii pleaca mai devreme decat ne-am fi asteptat si, mai devreme sau mai tarziu coboram si noi.
Eu sunt convinsa ca pe Noul Pamant sau Rai cum i se mai zice, ne vom reintalni cu fiintele dragi. Sa ne dam mai mult interesul fata de familiie, perietenii, rudele si cunostiintele noastre acum cat inca sunt vii!
La ce le mai foloseste prezenta noastra la inmormantare? Ce rost isi au un buchet de flori cand deja nu mai exista?
Sa dam un telefon unei persoane cu care nu am mai vorbit de mult, sa facem o vizita chiar daca ne e greu, sa le aratam persoanelor din jurul nostru ca ne pasa atat cat sunt in viata pentru ca mai apoi nu isi vor mai avea rostul nici lacrimile nici florile!